Ce beneficii mai primesc angajaţii români: de la tichete de masă şi vouchere cadou până la pachete turistice în valoare de 6.000 de lei
De la tichete de masă şi vouchere cadou până la pachete turistice în valoare de 6.000 de lei. Cele mai căutate beneficii alese direct de către angajaţii români sunt vacanţele în România, iar valoarea medie a acestora este de circa 700 de lei pentru un pachet turistic. În topul beneficiilor alese de angajaţi se mai află tichetele cadou, cursurile de dezvoltare şi de limbi străine, în cazul acestora media fiind de 500 de lei pentru un curs, precum şi pachetele la spa şi wellness, a spus Stelian Bogza, co-fondator al Benefit Online, platforma care le permite angajaţilor să îşi aleagă beneficiile în limitele unui buget stabilit de angajator.

„Am avut şi un angajat care a cheltuit 6.000 de lei pentru o vacanţă în România, fiind şi cel mai scump beneficiu achiziţionat până acum prin platforma noastră. Totodată, analiza de pe platforma de beneficii arată că circa 40% din angajaţii care primesc bugete lunare de la angajatori îşi păstrează sumele minimum două luni pentru a le cheltui în anumite ocazii speciale, cum este şi perioada Paştelui“, a precizat Stelian Bogza.
De asemenea, printre cele mai neobişnuite beneficii alese de angajaţi în perioada Paştelui sunt voucherele cadou de la diverşi retaileri, pachete spa şi Wellness, produse electronice şi gadgeturi, traininguri de dezvoltare personală, abonamente la fitness sau vouchere de tratamente stomatologice. Valoarea medie a bugetului de beneficii prin platforma Benefit Online fiind de 350 de lei pentru un angajat în decursul unei luni.
Tichetele de masă ocupă şi ele un loc important în rândul beneficiilor pe care le primesc angajaţii români în perioada sărbătorilor. „În ceea ce priveşte piaţa de beneficii extrasalariale din România, pentru companii este în continuare o provocare să atragă cei mai talentaţi angajaţi, astfel că beneficiile pe care companiile le oferă angajaţilor devin tot mai importante. Avem pieţe unde astfel de beneficii oferite sunt foarte consistente pentru transport, pentru casă, pentru îngrijirea copiilor, pentru SPA şi relaxare. Aceste trenduri globale vor putea ajunge la un moment dat şi în România“, a spus Bálint Bessenyey, CEO în ca-drul emitentului de tichete valorice So-dexo România.
Alături de tichetele de masă, angajatorii le oferă angajaţilor beneficii precum coşuri cadou. Valoarea medie a coşurilor cadou de la Sodexo este de 180 de lei. Acestea reprezintă cadouri pe care companiile le oferă şi partenerilor de business, însă valoarea medie în acest caz este de aproximativ 300 de lei.
„Tichetele de masă sunt importante pentru angajaţi întrucât aceştia le pot utiliza pentru a lua masa de prânz în oraş în timpul zilei de lucru. De altfel, încurajarea unui prânz sănătos pentru fiecare angajat este principalul scop al tichetelor de masă oferite de companii“, a mai spus directorul de la Sodexo România.
În prezent, valoarea nominală a unui tichet de masă este de 9,41 de lei.
Mai mult, aproape jumătate dintre companiile care acordă tichete cadou angajaţilor în perioada 1 martie – Paşte îşi desfăşoară activitatea în sectorul industrial, auto, servicii şi distribuţie, potrivit unei analize derulate de Sodexo în rândul companiilor care oferă beneficii extrasalariale pentru angajaţi.
„Tichetele cadou sunt un beneficiu foarte apreciat pe care angajaţii îl primesc de la angajatori cu diferite ocazii, principalul motiv fiind că angajaţii îşi pot cumpăra singuri cadoul pe care şi-l doresc“, a precizat Bálint Bessenyey.
Sursa: Ziarul Financiar